Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat, după ședința Biroului Politic Național al formațiunii, că Partidul Național Liberal susține fără rezerve nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier.
- Publicitate -
"La începutul lunii septembrie am declarat în plenul Camerei Deputaților că Dacian Cioloș este cea mai bună variantă de premier după alegerile din iarnă. Spuneam că mi-aș dori ca viitorul guvern, care va fi format după alegerile parlamentare, să fie condus tot de Dacian Cioloș, indiferent dacă va opta să se înscrie sau nu într-un partid politic. Mă bucur că ceea ce am declarat atunci, Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate" a subliniat președintele PNL Constanța Gheorghe Dragomir.