Luni, 08 Iunie 2026

Romii din Cernavodă beneficiază de fonduri guvernamentale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai

de Cuget Liber Miercuri, 14 Octombrie 2009 246 < 1 min citire
Administrația publică locală din Cernavodă a anunțat, ieri, printr-un comunicat de presă, implementarea unui proiect în cadrul Programului de Intervenții Prioritare (PIP) prin care comunitatea de romi din cartierul Colonia Columbia - Zona Prund din Cernavodă va beneficia de finanțare pentru "îmbunătățirea condițiilor de trai". Este vorba, concret, de fonduri guvernamentale, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), care se ridică la suma de 107.440 de euro, din care "contribuția comunității este de 6,81% din valoarea proiectului", contribuție care va consta, așa cum se specifică în comunicat, în muncă voluntară.
În plus, "finanțarea, acordată sub formă de grant, va fi administrată de Primărie, în calitate de Agent de Gestiune a proiectului. Deciziile importante privind proiectul se vor lua în cadrul Grupului de Coordonare, format din reprezentanți ai primăriei și partenerilor", se arată în același comunicat de presă.
Trebuie menționat că de acest proiect, intitulat "Reabilitarea cartierului de locuințe zona Prund printr-un proiect integrat de regenerare urbană. Reabilitare rețea de canalizare", vor beneficia 393 de locuitori ai comunității etnicilor romi.
Nu în ultimul rând, FRDS va asigura, pe parcursul realizării proiectului, sprijin tehnic și monitorizare în scopul unei bune desfășurări a activităților, urmărind totodată gestionarea fondurilor alocate.
Articolul anterior Viceprimarul PSD din comuna Tuzla a demisionat din cauza "circului din Consiliul Local"
Articolul următor Guvernul sună întotdeauna de două ori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei