Se pare că în politica locală se merge pe ideea unei afirmări politice cu orice preț. Ce importanță mai au doctrinele, ideologiile și promisiunile făcute în campaniile trecute, atâta vreme cât alegerile generale bat la ușă?! Potrivit unor surse din cadrul partidului, Romulus Mincă și-a exprimat intenția de a candida pentru un fotoliu de senator, din partea PD-L, același partid pe care, în urmă cu aproximativ trei luni în urmă îl părăsea, prin demisie. Cazul lui Mincă este oarecum inedit, ținând cont de faptul că acesta și-a păstrat vechimea în cadrul partidului, și asta pentru că se retrăsese din structurile democrat-liberale în urma unei demisii, și nu a unei excluderi. Mai mult decât atât, Mincă își dorește să candideze la parlamentarele din toamnă în calitate de democrat-liberal, omițând și faptul că, în campania pentru locale, candidatul PD-L, Dorel Onaca, a fost în nenumărate rânduri ținta criticilor sale.
- Publicitate -
Last but not the least… Reamintim că Romulus Mincă bătuse și la ușile PNL- ului înainte de tentativa de întoarcere la partidul-mumă. Astfel, președintele Organizației Județene a PNL, George Dragomir, anunțase în cadrul unei conferințe de presă din 6 iulie că Mincă și-a depus o cerere de adeziune la PNL.Pare-se deci că cererea nu i-a fost acceptată și că nici calitatea de independent nu i-a priit prea mult.
In cursul zilei de ieri, Romulus Mincă nu a putut fi contactat nici pentru a confirma, nici pentru a infirma informația.