Sâmbătă, Congres USR. Cele mai importante puncte pe ordinea de zi

de Cuget Liber Sâmbătă, 13 Iulie 2019 224
Uniunea Salvați România își va desemna, sâmbătă, în cadrul Congresului partidului, candidatul la alegerile prezidențiale, pe ordinea de zi regăsindu-se și modificarea Statutului formațiunii, astfel încât președintele USR să fie ales de toți membrii.
Congresul USR, la care vor participa 500 de delegați, va avea loc, începând cu ora 10.30, la Teatrul Național București, informează Agerpres.
În cursa internă pentru a fi desemnat candidat la prezidențiale s-au înscris Dan Barna, Mihai Goțiu, Dragoș Dinulescu și Dumitru Stanca.
"În primul rând, USR își va alege, sâmbătă, la Congres, candidatul pentru funcția de președinte al României, prezidențiabilul USR. Acesta va fi primul punct pe ordinea de zi. Vor fi prezentările celor patru candidați la această funcție - Dan Barna, Mihai Goțiu, Dragoș Dinulescu, Dumitru Stanca. Ei vor veni în fața Congresului să-și prezinte o platformă, apoi vot. După ce se numără voturile, se anunță prezidențiabilul, apoi vom intra în modificările de statut. Principala modificare la Statutul USR este aceea că președintele partidului va fi ales prin votul tuturor membrilor partidului, prin vot egal, direct, secret și liber exprimat. Vom folosi o platformă de vot electronic pe care am mai folosit-o cu succes până acum și la europarlamentare și la referendumurile interne și vom ratifica rezultatul printr-un nou congres. Vom avea un nou congres în septembrie pentru alegerea președintelui USR și pentru alegerea noului Birou Național", a declarat vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu.
El a menționat că viitorul candidat la prezidențiale al USR va fi ales prin votul celor 500 de delegați care vor participa la Congresul de sâmbătă.
La Congres vor fi, de asemenea, supuse votului 51 de modificări la Statutul partidului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei