Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sărbătoare de Sfântul Dumitru la Medgidia

de Carmen MOCANU Vineri, 26 Octombrie 2012 391 < 1 min citire
Sărbătoare de Sfântul Dumitru la Medgidia
"Sărbătoarea Toamnei" la Medgidia a debutat, astăzi, cu o slujbă religioasă dedicată Sfântului Dimitrie, izvorâtorul de mir, patronul spiritual al orașului.
 La Biserica Sf. Dumitru a avut loc slujba de hram al bisericii, după care, în Piațeta Decebal, la piramida ce simbolizează recoltele toamnei a avut loc o slujbă de binecuvântare a orașului și a roadelor de sezon. Prezenți la slujba din Piațeta Decebal, domnul primar Marian Iordache și domnul deputat Mihai Lupu au adresat felicitări tuturor celor ce poartă numele Sfântului Dumitru, dar și tuturor locuitorilor.
Ziua de vineri a continuat după-amiază cu un spectacol folcloric realizat de soliștii și ansamblurile populare din localitate. Sâmbătă, cei care vor veni să cumpere legume și fructe vor avea ocazia să ia parte la spectacolul folcloric ce se va desfășura între orele 11.00-13.00.
Taguri
Articolul anterior Hoții de cereale și fier vechi au pus stăpânire pe sate
Articolul următor Năstase, vizitat la închisoare de deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei