Se dau pachetele cu alimente de la UE, la Medgidia

de Carmen MOCANU Vineri, 16 Ianuarie 2015 154
Începând de luni, 19 ianuarie, la Medgidia începe distribuția ajutoarelor comunitare provenite de la Uniunea Europeană. Anul acesta beneficiarii vor primi patru litri de ulei, patru kilograme de zahăr, șase kilograme de făină, șase kilograme de mălai, două pungi de paste făinoase, opt conserve de carne de porc, șase conserve de carne de vită și zece conserve de pate de ficat.

"Spre deosebire de anii trecuți, începând de luni se vor distribui alimente numai către cei care prezintă cuponul de ajutor alimentar distribuit prin Poșta Română la finalul anului 2014. Mai exact, sunt așteptați beneficiarii de ajutor social, persoanele cu handicap de gradele I și II, pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei, beneficiarii de ajutor de șomaj în cuantum de până la 400 lei, de asemenea veteranii de război cu pensii mai mici sau egale cu 400 lei, precum și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, însă doar ce care au primit cuponul. În cazul beneficiarilor de ajutor social, ajutoarele alimentare vor fi repartizate în funcție de numărul membrilor familiei, mai exact câte un pachet pentru fiecare membru", a declarat primarul Municipiului Medgidia, Marian Iordache.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei