După ce președintele Klaus Iohannis a respins actuala formă a proiectului legislativ referitor la Codul fiscal, Ioan Chelaru, vicepreședintele social-democrat al Senatului, consideră că se va impune, în ultima săptămână a lunii august, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru reexaminareaacestui cod.
- Publicitate -
"Cred că o sesiune extraordinară se va impune pentru că nu este posibilă angajarea răspunderii și că o ordonanță de urgență ar excede cadrului legislativ necesar pentru un document de o asemenea importanță.
Ca atare, decizia va aparține coaliției aflate la guvernare și ținând cont și de situația de fapt, în sensul că majoritatea parlamentarilor sunt plecați în concediu, realist vorbind, este posibilă o asemenea sesiune, dacă se va considera că este oportună, în ultima săptămână din luna august", a declarat Ioan Chelaru pentru Agerpres. Președintele Klaus Iohannis a transmis cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal Senatului, la mijlocul lunii iulie. În cerere, șeful statului sublinia că "legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ", motiv pentru care în elaborarea unui nou Cod fiscal "nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate".
Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni, a adaugat Iohannis în cererea de reexaminare.