Se modernizează drumul dintre Poarta Albă și Ovidiu

de Carmen MOCANU Luni, 28 Noiembrie 2011 2040
Consilierii județeni vor lua în discuție, mâine, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, bugetului și cheltuielilor legate de modernizarea drumului județean DJ228A Poarta Albă-Ovidiu.
Conform Hotărârii de Guvern 998/2008, Constanța se află pe lista polilor de creștere la nivel național, normativ care a reglementat stabilirea unui plan integrat de dezvoltare, ce cuprinde o listă de proiecte prioritare care urmează să fie depuse la finanțare de unitățile administrativ-teritoriale membre ale Zonei Metropolitane Constanța în vederea accesării fondurilor alocate din instrumente structurale.
Unul dintre obiectivele acestui program îl reprezintă modernizarea drumului județean DJ228A care leagă localitățile Poarta Albă și Ovidiu, reclasificat din drumul comunal DC87 și care are o lungime de 15 kilometri.
În prezent, starea drumului este precară, existând câteva sectoare care, pe timp ploios, devin impracticabile. Din acest motiv, traficul actual are valori foarte scăzute și numai o reabilitare a drumului ar putea să-i redea o funcționalitate reală, atât de necesară, în această zonă aglomerată, mai ales pe timpul verii. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei