Luni, 08 Iunie 2026

Ședință a Consiliului Local. Felicia Ovanesian, sugestie pentru Cupșa! „Constanța se îndreaptă spre o direcție greșită, potrivit sondajului Cuget Liber! Nu vreți să faceți o moțiune?

de Madalina PETRESCU Joi, 30 Aprilie 2026 288 13 min citire
Primarul Vergil Chițac a convocat aleșii locali în cadrul ședinței ordinare, joi, 30.04.2026, de la ora 14.00. Aceasta se desfășoară prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. La ședință sunt prezenți 26 de consilieri locali, Dede Perodin nu poate participa fiind absent motivat. În deschiderea ședinței, Ovidiu Cupșa, consilier local AUR a avut o intervenție legată de problema patrimoniului Constanței. 
"Aș fi vrut să facem această dezbatere în alt context. Noi avem depuse două proiecte de hotărâre de ceva timp. Noi nu ne opunem dezvoltării. suntem de principiu că orașul trebuie să adune fonduri pentru proiecte, unele active trebuie valorificate, dar nu considerăm că este benefic din punct de vedere al imaginii noastre să nu existe o transparență totală în valorificare a acesto active. Trebuie publicat acest patrimoiu. Nu este corect să ne opunem la valorificarea oricăror active. Având nevoie de bani nu este corect să ne agățăm de aceste active. Nu credem că este corect să le vindem oricum", a precizat Ovidiu Cupșa. Primarul Vergil Chițac a declarat că nu există un patrimoniu imobiliar în care să se menționeze acestea sunt pentru a fi valorificare. „Vom publica o listă cu toate activele care sunt de interes. Suntem în parcursul procedurii. Nu ne suspectați de rea intenție. Putem face publică această listă dar pentru activele pentru care avem cerere de cumpărare", a subliniat Vergil Chițac. 
În legătură cu acest subiect a intervenit și Felicia Ovanesian, care a făcut referire la sondajul Cuget Liber din care constănțenii sunt nemulțumiți în proporție de 75% de transparența administrației publice că este deficitară în comunicare, precum și de faptul că majoritatea constănțenilor spun, potrivit aceluiași sondaj, că orașul se îndreaptă într-o direcție greșită.
Primarul Vergil Chițac anunță că se retrage de pe ordinea de zi proiectul nr. 6. 
Pe ordinea de zi se află 35 de proiecte de hotărâre.
1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 06.03.2026. Proiectul a fost adoptat.
2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 26.03.2026. Proiectul a fost adoptat.
3. Proiect de hotărâre nr. 125/2026 privind aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul I din anul 2026; 
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 1. Proiectul a fost adoptat.
4. Proiect de hotărâre nr. 123/2026 privind constituirea fondului de risc și aprobarea cuantumului comisionului de risc pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către municipiul Constanţa a împrumutului contractat de societatea Termocentrale Constanţa S.R.L. de la Exim Banca Românească S.A.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Proiectul a fost adoptat.
5. Proiect de hotărâre nr. 110/2026 pentru modificarea H.C.L. nr. 264/2025 privind aprobarea proiectului „Construire unitate de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsum la TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L. – CET PALAS 2.0″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
6. Proiect de hotărâre nr. 117/2026 privind aprobarea vânzării imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Constanţa, Aleea Egretei nr.6, bl.AV6, sc.A, et.3, ap.14, identificat cu număr cadastral 203379-C1-U32, proprietatea privată a municipiului Constanţa, către Abdula Tanju, în temeiul Legii nr. 85/1992;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost retras.
7. Proiect de hotărâre nr. 128/2026 privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice, faza de studiu de fezabilitate pentru „Lucrări de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanţa – Cartier Baba Novac – etapa I: strada Cozia – Tronson 1+2″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Proiectul a fost adoptat.
8. Proiect de hotărâre nr. 131/2026 pentru modificarea H.C.L. nr. 271/2021 privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice, faza de studiu de fezabilitate pentru „Lucrări de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanţa – Cartier Universitate etapa I: strada Cuarţului, strada Opalului, strada Safirului, strada Agatului, strada Ametistului, strada Perlei, strada Topazului, strada Smaraldului, cu modificările ulterioare″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Proiectul a fost adoptat.
9. Proiect de hotărâre nr. 127/2026 pentru modificarea HCL nr. 381/2022 privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice, faza studiu de fezabilitate pentru „Amenajare peisagistică și parcaje aferente zonei terenurilor de tenis din cartierul Tomis Nord, Aleea Capidava/Aleea Argeș″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Proiectul a fost adoptat.
10. Proiect de hotărâre nr. 139/2026 privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice, faza de studiu de fezabiliate pentru obiectul de investiţii strada General Lt. Leonard Mociulschi-tronson 1 și strada General Ioan Dragalina-tronson 5 din cadrul obiectivului de investiţii „Lucrări de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanţa – Cartier Veterani – etapa I: strada General de Brigadă Ioan Eremia – Tronson 3, strada Prelungirea Lanului, strada General Lt. Leonard Mociulschi tronson 1, strada General Ioan Dragalina – transon 5″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Proiectul a fost adoptat.
11. Proiect de hotărâre nr. 111/2026 privind emiterea acordului Municipiului Constanţa în calitate de proprietar și de vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de desfiinţare corp C2, renovare, recompartimentare, transformare pod în mansardă, refaţadizare, reconstruire, reabilitare, consolidare corp C1 și reconstruire împrejmuire, care se vor executa pe terenul situat în Municipiul Constanţa, strada Constantin Brătescu nr. 16;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat. 
12. Proiect de hotărâre nr. 112/2026 privind emiterea acordului Municipiului Constanţa în calitate de copropietar și vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de modificare locuinţă imobil existent, care se vor executa pe terenul situat în municipiul Constanţa, strada Vasile Lupu nr.52;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
13. Proiect de hotărâre nr. 113/2026 privind emiterea acordului municipiului Constanţa în calitate de proprietar și de vecin limitrof, pentru realizarea lucrărilor de desfiinţare corp C1-locuinţă P și corp C3-magazie P și construire locuinţă parter cu birou pe profesiuni liberale și împrejmuire teren, care se vor executa pe terenul situat în municipiul Constanţa, strada Înfrăţirii nr.36 ;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
14. Proiect de hotărâre nr. 114/2026 privind emiterea acordului municipiului Constanţa în calitate de vecin limitrof, al imobilului situat în strada Piaţa Ovidiu nr. 4-5, identificat cu nr. cadastral 212354, pentru realizarea lucrării „Reamenajare interioare și modificare faţade imobil existent S+P+7E+M, schimbare parţială în alimentaţie publică″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. Titlul proiectului a fost modificat. Felicia Ovanesian a votat împotrivă. Proiectul a fost adoptat.
15. Proiect de hotărâre nr. 116/2026 privind alipirea imobilului teren situat în municipiul Constanţa, Str. Barbu Şt. Delavrancea Lot 1, identificat cu nr. cadastral 259716 și a imobilului teren situat în municipiului Constanţa, Str. Barbu Şt. Delavrancea Lot 1, identificat cu nr. cadastral 260305, în vederea înscrierii în cartea funciară;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
16. Proiect de hotărâre nr. 108/ 2026 privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz și servitute, către societatea Reţele Electrice România S.A. asupra imobilului teren în suprafaţă de 50,00 mp, identificat cu număr cadastral 262535, situat în municipiul Constanţa, strada Industrială nr. 8, Lot 2, în vederea amplasării unui Punct de Conexiuni;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
17. Proiect de hotărâre nr. 109/2026 privind dezmembrarea imobilului – teren situat în municipiul Constanţa, Lot nr. 1, Parc Tăbăcărie, Zona Delfinariu, în vederea înscrierii în cartea funciară;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
18. Proiect de hotărâre nr. 122/2026 pentru modificarea H.C.L. nr. 712/2005 privind preluarea din administrarea R.A.E.D.P.P. Constanţa în administrarea Consiliului Local Constanţa a imobilului „Spital Clinic de boli infecţioase″ ce constituie domeniul public al municipiului Constanţa și transmiterea dreptului de administrare unităţii sanitare publice, cu completări ulterioare;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
19. Proiect de hotărâre nr. 118/2026 privind darea în folosinţă gratuită către Fundaţia „Baylor-Marea Neagră″ a spaţiilor aferente etajelor 1 și 2 din imobilul S+P+2E „Spitalul Clinic de boli infecţioase-Compartiment exterior spitalizare de zi HIV/SIDA″ cu suprafaţă construită la sol de 386,60 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Prelungirea Lliliacului nr. 10;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
20. Proiect de hotărâre nr. 121/2026 privind darea în folosinţă gratuită către Fundaţia „M.G.H. PENTRU COPII BOLNAVI DE SIDA″ a Secţiei exterioare sanatorială Boli Infecţioase Copii II-SIDA Casa Speranţei (S tehnic+P+E), imobil situat în municipiul Constanţa, str. Prelungirea Liliacului nr.12 - identificat cu IE:229894;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
21. Proiect de hotărâre nr. 126/2026 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
22. Proiect de hotărâre nr. 138/2026 privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa ;
iniţiator: primar Vergil chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
23. Proiect de hotărâre nr.120 /2026 pentru modificarea și completarea H.C.L. nr.63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Constanţa, cu modificările și completările ulterioare;
iniţiator: primar Vergil chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
24. Proiect de hotarâre nr. 449/2025 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţăde 175 mp situat în municipiul Constanţa, B-dul. Mamaia nr.288, identificat cu număr cadastral 261265, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. Costin Răsăuțeanu a intervenit și a spus că "înțelegem că este un demers legal. Vom susține astfel de proiecte când este vorba despre terenuri subactive". La acest proiect a avut obiecții și liderul USR Constanța, Cătălin Iacob, întrebând, de câți bani mai are nevoie municipalitatea pentru finalizarea lucrărilor. Ovidiu Cupșa a spus că se abține. Proiectul nu a fost adoptat.
25. Proiect de hotărâre nr. 129/2026 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 138 mp situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, Complex Cazino, Magazin nr.524, identificat cu număr cadastral 236537, proprietatea privată a municipiul Constanţa, aferent construcţiei C1 cu respectarea dreptului de preempţiune al societăţii Sammarina Imobiliare S.A.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5. La acest proiect Felicia Ovanesian a votat împotrivă. Ovidiu Cupșa reclamă faptul că procedura nu a fost transparentă. Primarul Vergil Chițac a adus clarificări cu privire la aceste terenuri spunând că, nu se vând la bucată, ci sunt sechestrate. Proiectul nu a fost adoptat.
26. Proiect de hotărâre nr. 130/2026 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 151 mp situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, Complex Cazino, Magazin nr.525, identificat cu număr cadastral 236251, proprietatea privată a municipiul Constanţa, aferent construcţiei C1 cu respectarea dreptului de preempţiune al societăţii Sammarina Imobiliare S.A.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5. Proiectul nu a fost adoptat.
27. Proiect de hotărâre nr. 124/2026 privind aprobarea convenţiei de cofinanţare încheiate între Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Constanţa și Compania Naţională de Investiţii S.A. pentru obiectivul de investiţii «Construire stadion „Gheorghe Hagi″, str. Primăverii nr. 2 – 11, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa»;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 4. Proiectul a fost adoptat.
28. Proiect de hotărâre nr. 119/2026 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuinţă Sp+P+1E, pe terenul identificat cu nr. cadastral 250835, sola 122, parcela A 1095/121/3, iniţiator Agiu George;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2. Proiectul a fost adoptat.  
29. Proiect de hotărâre nr.137 /2026 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu - construire imobil cu regim de înălţime maximum 2 niveluri supraterane (P+1) cu utilizare pentru servicii, comerţ, depozitare, sediu administrativ – birouri, Sola 104, Parcela A929/6, iniţiator societatea Dakonis Imobiliar SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2. Proiectul a fost adoptat.
30. Proiect de hotărâre nr. 136/2026 pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal, pentru teritoriul delimitat de sos. Mangaliei, str. Prel. Nicolae Grindeanu, str. Prel. Micșunelelor și alee acces, iniţiator societatea RENT MOB.RO SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2. Felicia Ovanesian a votat împotrivă motivând că NU se respectă PUG-ul. Proiectul a fost adoptat.
31. Proiect de hotărâre nr. 135/2026 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru terenul situat în municipiul Constanţa, str. Brizei colţ cu str. Păjurei, lot 2/1, careu 18, în temeiul sentinţei civile nr. 6822/09.11.2021 pronunţată de Tribunalul București în dosarul nr. 4358/3/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2348/04.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel București, iniţiator Floriștean Vasile;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2. Cătălin Iacob a făcut câteva precizări cu privire la deciziile instanței care trebuiesc respectate, dar instanța nu a spus ce și cum să se construiască. "În zonă sunt alunecări de teren. Situația este similară cu cea de pe strada Traian  și nu ne putem juca cu viața oamenilor". De asemenea și Felicia Ovanesian a spus că PUZ-ul nu respectă PUG-ul și a votat împotrivă. Proiectul a fost adoptat.
32. Proiect de hotărâre nr. 132/2026 privind aprobarea studiilor de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare locuri de joacă și spaţii dotate cu echipamente pentru exerciţii fizice, în municipiul Constanţa″;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 3. Felicia Ovanesian s-a abținut argumentând că locurile de joacă se fac pe spațiile verzi. Proiectul a fost adoptat.
33. Proiect de hotărâre nr. 133/2026 privind aprobarea componentei iniţiale a planului de selecţie pentru selecţia și nominalizarea unui administrator din consiliul de administraţie al societăţii CT BUS S.A.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
34. Proiect de hotărâre nr. 134/2026 pentru modificarea HCL nr.85/2026 privind constituirea comisiei de selecţie și nominalizarea a celor 3 (trei) administratori din consiliul de administraţie al societăţii PATRIMONIU CONSTANŢA LITORAL S.R.L.;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 şi nr. 5. Proiectul a fost adoptat.
35. Proiect de hotărâre nr. 115/2026 privind alegerea preşedintelui de şedinţă;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 5. Cristina Roman a fost votată pentru a fi următorul președinte de ședință.
 
Taguri
Articolul anterior Respirați corect și vă îmbunătățiți sănătatea în fiecare zi
Articolul următor Fibrinogenul, indicatorul care vă arată dacă sângele se coagulează corect

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei