Vineri, 05 Iunie 2026

Ședința de plen, mâine

de Cuget Liber Marţi, 14 Aprilie 2015 109 < 1 min citire
Ședința de plen, mâine
Secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, a anunțat azi, după ședința Biroului permanent, că ședința de plen a Camerei a fost programată pentru mâine, la ora 10,00, când va fi prezentată cererea de demisie în original a deputatului UDMR Marko Attila."Ședința Biroului permanent de astăzi a decis câteva probleme, în primul rând o modificare de program. Mâine este plen, de la ora 10,00 la ora 13,00, va fi prezentată cererea, pentru că a venit cererea în original a domnului deputat Marko Attila, de demisie și se va lua act în plen de această demisie, întrucât avem deja confirmarea domniei sale că nu va veni la plen să o susțină, deci e doar citirea ei în plen, după care vor fi respingeri", a precizat Mircovici.
El a adăugat că, în urma acestei demisii, se va putea comunica Ministerului Justiției posibilitatea ca, nemaifiind parlamentar, Marko Attila să poată fi reținut, "în cazul în care o astfel de propunere va fi din partea procurorilor, sau arestat, dacă judecătorul va decide un asemenea lucru", citează Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Arestații la domiciliu și cei sub control judiciar, verificați de polițiști
Articolul următor Info fiscalitate: scutiri de impozit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei