Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șeful Jandarmeriei Capitalei a fost demis

de Cuget Liber Vineri, 11 Ianuarie 2013 191 1 min citire
Șeful Jandarmeriei Capitalei a fost demis
foto: dcnews.ro
Șeful Jandarmeriei Capitalei, general de brigadă Eugen Meran, a fost demis din funcție, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe (foto).
"Dl. general Meran a fost demis. Este pus la dispoziție pentru că este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat atunci (la protestele de stradă din 2012 - n.r.). Am mai făcut câțiva pași. În cursul zilei de mâine lămurim și cu persoana care dădea cu bocancii ca un animal", a afirmat Radu Stroe, la plecarea de la MAI.
Joi seara, într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul Afacerilor Interne a declarat că va începe un control administrativ pe linia MAI privind ceea ce s-a întâmplat la protestele de anul trecut.
"De mâine voi deschide și această filă de dosar al MAI. Vreau să o fac. Este necesar să o fac. (...) Eu o să merg pe linia noastră, a controlului administrativ", a spus Radu Stroe.
La sfârșitul anului trecut, șeful Jandarmeriei Capitalei a fost atenționat, alături de un șef serviciu în cadrul aceleiași structuri, după o anchetă internă ca urmare a unor sesizări venite din partea mass-media potrivit cărora la parada de 1 Decembrie ar fi fost infiltrate în mulțime persoane suspectate că ar fi instigat oamenii veniți să asiste la eveniment.
Eugen Meran a preluat conducerea Jandarmeriei Capitalei în noiembrie 2010.
 
Sursa: Agerpres
Taguri
Articolul anterior Deputatul USL Remus Cernea vrea să interzică vânătoarea de la Balc
Articolul următor Cuib de pitoni, descoperit la o grădință din Darwin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei