Ședința plenului Senatului de astăzi a fost suspendată din lipsă de cvorum. În urma verificării prezenței prin două apeluri, președintele de ședință, Augustin Mitu, vicepreședinte al Senatului, a constatat că în plen erau 76 de senatori, cvorumul necesar pentru desfășurarea lucrărilor fiind de 84.
- Publicitate -
"Nu există cvorum pentru desfășurarea ședinței. Trebuie să închid ședința de azi a Senatului. Următoarea ședință de plen a Senatului va fi luni", a spus Mitu.
Pe ordinea de zi a plenului Senatului erau înscrise pentru dezbatere 15 proiecte de lege.
Viceliderul grupului PNL Dumitru Oprea le-a recomandat senatorilor Puterii ca pentru asigurarea cvorumului ''să își dovedească forța pe care au avut-o marți (n.r. la moțiunea de cenzură)".
Potrivit Agerpres, liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a afirmat că ședința s-a suspendat din cauza absenței senatorilor PNL.