Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Senatorii vor ca directorul SIE să fie numit de Parlament

de Carmen MOCANU Miercuri, 29 Martie 2017 206 < 1 min citire
Senatorii vor  ca directorul SIE să fie numit de Parlament
Senatul a adoptat în unanimitate cu 104 voturi pentru, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe (SIE).
Astfel, senatorul PSD Șerban Nicolae a propus un amendament prin care conducerea SIE se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, la propunerea președintelui României.
În prezent, conform Legii 1/1998, SIE este condus de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea președintelui României.
În forma adoptată de Camera Deputaților, propunerea legislativă prevede că din Comisia specială de control asupra activității SIE fac parte patru deputați și trei senatori, aleși din cadrul Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două Camere. 
Taguri
Articolul anterior Elena Udrea, CONDAMNATĂ LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE, în dosarul Gala Bute
Articolul următor Liberala Raluca Turcan: "Constat o degringoladă în Guvern"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei