Luni, 08 Iunie 2026

Senatorul PNL Silviu Coșa susține acordul UE–Mercosur și cere o poziție politică coerentă a României

de Carmen MOCANU Miercuri, 14 Ianuarie 2026 456 1 min citire
Senatorul PNL Silviu Coșa susține acordul UE–Mercosur și cere o poziție politică coerentă a României
Senatorul constănțean Silviu Coșa, de la PNL, a formulat o poziție fermă în sprijinul acordului comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur, respingând atât discursul alarmist legat de impactul asupra agriculturii, cât și ambiguitatea politică manifestată la nivel european.
Potrivit senatorului liberal, acordul UE–Mercosur oferă României oportunități economice semnificative, în contextul în care Statele Unite adoptă politici comerciale tot mai protecționiste, iar Asia își consolidează agresiv poziția pe piețele globale. „Acordul deschide României o piață de peste 260 de milioane de consumatori și elimină taxe vamale care ajung până la 55%", a subliniat Silviu Coșa.
Acesta a precizat că temerile privind expunerea pieței interne sunt nejustificate, întrucât acordul include instrumente clare de protecție pentru agricultura europeană: clauze de salvgardare, plafoane pentru produsele agricole sensibile, menținerea standardelor UE, protecția indicațiilor geografice și mecanisme de compensare pentru fermieri.
Îngrijorările fermierilor români sunt legitime, pentru că diferențele de costuri și subvenții sunt reale. Însă protecția nu se face prin panică sau sloganuri, ci prin folosirea inteligentă a acestor instrumente, cu praguri clare și intervenție rapidă", a declarat senatorul PNL.
În final, Silviu Coșa a atras atenția asupra unei lipse de coerență politică la nivel național, criticând pozițiile contradictorii adoptate de unii reprezentanți ai României în instituțiile europene. „Nu poți declara public opoziția față de acord și, în același timp, să votezi clauza agricolă la Bruxelles, așa cum au făcut europarlamentari PSD. Poziția României trebuie să fie una clară și consecventă, atât acasă, cât și în Europa", a concluzionat senatorul constănțean.
Taguri
Articolul anterior Gripa lovește din nou Constanța. Un bărbat de 66 de ani a murit săptămâna aceasta
Articolul următor Crampele abdominale, semnale pe care nu ar trebui să le ignorați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei