Un nou deces cauzat de gripă a fost confirmat în județul Constanța, victima fiind un bărbat de 66 de ani, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ). Odată cu acest caz, numărul persoanelor care și-au pierdut viața din cauza virusului gripal, în actualul sezon rece a ajuns la cinci. Statisticile din ultima raportare arată o presiune tot mai mare asupra sistemului medical: peste 300 de cazuri noi de gripă confirmate într-o singură săptămână, alături de 613 pneumonii și mai mult de 2.300 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Deși multe îmbolnăviri evoluează ușor, medicii atrag atenția că există numeroase situații în care pacienții ajung să necesite internare, în special copiii mici și vârstnicii cu boli cronice asociate.
- Publicitate -
Precizăm că la nivel național, prima săptămână din ianuarie a adus peste 10.500 de cazuri de gripă clinică, iar județul Constanța se situează pe locul al doilea în clasamentul îmbolnăvirilor, imediat după București.