Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Senatul a decis! Parlamentarii pot fi angajați și la companii de stat

de Cuget Liber Luni, 18 Februarie 2019 163 < 1 min citire
Senatul a decis! Parlamentarii pot fi angajați și la companii de stat
Senatul a adoptat luni propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, potrivit căreia acestor funcționari li se permite să participe în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere în calitate de reprezentant al unei instituții fără să se afle într-o situație de incompatibilitate.
Funcționarul public trebuie să fie desemnat să participe în aceste organisme de conducere colectivă în baza unui act administrativ.
S-au înregistrat 79 de voturi "pentru", 29 - "împotrivă" și o abținere.
Senatorii Opoziției au sesizat la acest act normativ că social-democratul Virginel Iordache, deși a votat cu mâna ridicată în lipsa cartelei, figurează pe listă și la vot electronic.
Potrivit președintelui de ședință, Claudiu Manda, staff-ul ar fi explicat că votul electronic al senatorului Iordache îi aparținea lui Ioan Simionca (ALDE), care ar fi votat de la pupitrul colegului său din PSD. Manda a spus că situația creată va fi analizată și în Biroul permanent.
Propunerea legislativă, inițiată de deputații Neculai Eftimie (PSD) și Florică Calotă (ALDE), va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Sursa: realitatea.net 
Taguri
Articolul anterior Încă patru oameni au fost uciși de gripă
Articolul următor Efectele Brexit. Honda pune lacătul pe fabrica din Marea Britanie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei