Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că Parlamentul se va reuni, joi, în sesiune extraordinară, pentru a lua act de decizia Curții Constituționale. "După datele pe care le am, parcursul cred că este următorul: mâine (astăzi - n.r.) va fi citită decizia CCR în plenul Curții, după care va fi publicată în Monitorul Oficial și transmisă celor doi președinți (ai Senatului și Camerei Deputaților - n.r.), mâine sau poimâine (joi - n.r. ) dimineață se vor reuni Birourile Permanente ale Camerei și Senatului și joi va fi sesiunea extraordinară a Parlamentului, în care se va citi decizia Curții și Parlamentul va lua act de ea", a spus Vasile Blaga. El consideră că în Parlament nu se mai poate schimba nimic cu privire la decizia CCR. "Legea este clară, Parlamentul ia act de decizia Curții. N-am văzut niciun membru PSD care să aibă o astfel de poziție (de modificare a deciziei CCR în Parlament - n.r.), am văzut o astfel de poziție la unii membrii PNL și aici observați că sunt puncte de vedere diferite, domnul senator Crin Antonescu, la rândul său, a spus că va respecta decizia CCR," a afirmat liderul PDL.
- Publicitate -
D e cealaltă parte a baricadei președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că dorește ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curții Constituționale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul "va lua act" de decizia CC.