Și senatorii chiulangii rămân fără indemnizații

de Carmen MOCANU Joi, 01 Martie 2012 338
Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că în cazul senatorilor Opoziției, care nu au participat la lucrările plenului Senatului sau la cele din comisiile permanente de specialitate, li se va aplica sancțiunea tăierii indemnizației sau a diurnelor.
Vasile Blaga a precizat că această măsură va fi luată fără a se ține cont de faptul că parlamentarii Opoziției au fost prezenți în clădirea Parlamentului în zilele lucrătoare de plen și comisii.
"Voi proceda regulamentar, legal, pentru că Regulamentul Senatului este lege organică. Am primit o adresă din partea liderului grupului parlamentar al PSD, Ilie Sârbu, prin care îmi comunica faptul că parlamentarii senatori, membri ai PSD, nu au participat la nici o ședință de plen sau de comisii, dar că au avut alte activități. A mai venit o scrisoare asemănătoare din partea dlui Hașotti. Dacă nu au participat la respectivele ședințe de plen sau ale comisiilor, atunci nu vor primi indemnizațiile de ședință, iar cei din teritoriu, pentru zilele respective nu vor primi diurnele", a declarat Blaga.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei