Președintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că este hotărât să facă apel la justiție, din cauza "calomniilor" și "minciunilor" premierului Emil Boc și fostului secretar de stat, Iulian Iancu.
- Publicitate -
"Am hotărât să fac apel la justiție, pentru că nu sunt dispus să tolerez calomniile și minciunile unor oameni, precum Iulian Iancu, secretar de stat în perioada 2000-2004 și primul-ministru Emil Boc", a precizat Tăriceanu.
Premierul Emil Boc a acuzat luni Guvernul Tăriceanu că a acționat cu premeditare în afacerea Sterling, pregătind încă din 2007 ordonanța de urgență care a permis transformarea unui contract de explorare în contract de concesiune și a anunțat că ordonanța mai poate fi respinsă de Parlament.