Perioada stabilită pentru ca grupurile parlamentare din Camera Deputaților să facă propuneri pentru o funcție de judecător la Curtea Constituțională a României, după expirarea mandatului Aspaziei Cojocaru, desemnată de acest for legislativ, se încheie luni.
- Publicitate -
"S-a stabilit ca până pe data de 18 martie fiecare grup parlamentar să facă propuneri la Comisia juridică, până pe data de 21 martie se vor discuta aceste propuneri iar în perioada 21 - 25 martie se fac audieri și raport, astfel încât între 25 și 30 martie să se poată introduce pe ordinea de zi a plenului", afirma pe 11 martie, după ședința Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici.
Potrivit Agerpres, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a discutat în ședința din 11 martie despre scrisoarea transmisă de președintele Curții Constituționale în legătură cu apropierea încetării mandatului unor judecători ai CCR.
"Dumnealui ne-a trimis numai pentru Aspazia Cojocaru, care a fost propusă de Camera Deputaților, dar în discuție au fost luate trei cazuri, pentru că mandatul a trei judecători expiră în iunie, adică: Aspazia Cojocaru, Axinte Gaspar, care a fost numit de Președinție, și Ion Predescu, din partea Senatului", explica Niculae Mircovici.