Tomac: "Este o greșeală că PMP nu a fost invitat la consultări"

de Carmen MOCANU Marţi, 21 Aprilie 2015 108
Președintele PMP, deputatul Eugen Tomac, afirmă că neinvitarea formațiunii sale la consultările de luni de la Palatul Cotroceni reprezintă "o greșeală" și a adăugat că șeful statului, Klaus Iohannis, nu poate să rămână doar "președintele PSD și PNL". 
"În democrație este foarte important să se țină cont de toate opiniile politice, cu atât mai mult cu cât PMP reprezintă o voce din ce în ce mai importantă pe scena politică românească", a declarat luni Eugen Tomac, conform unui comunicat al PMP.
De asemenea, adaugă sursa citată, președintele PMP a precizat că "actualul șef al statului trebuie să înțeleagă că nu poate rămâne doar președintele PSD și PNL, mai ales că temele abordate sunt teme de interes pentru PMP".
Tomac a reamintit în acest sens că, în octombrie 2013, "parlamentarii PMP au fost singurii care au depus un proiect de lege privind votul prin corespondență iar la doar câteva zile după alegerile prezidențiale, PSD și PNL au respins legea, deși acest obiectiv era asumat în campania electorală atât de liderul PSD, cât și de președintele Iohannis".
Taguri

Comentează știrea

costy
21 aprilie 2015
afaceri

Istoria omenirii este scrisă de cei care și-au propus scopuri mărețe și care au persistat cu îndârjire, uneori timp de ani de zile, până le-au atins. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea "Succesul în viață". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email : [email protected]

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei