Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Traian Băsescu, prezent la Summitul de la Haga

de Carmen MOCANU Marţi, 25 Martie 2014 98 1 min citire
Traian Băsescu, prezent la Summitul de la Haga
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la aeroportul "Henri Coandă", că Summitul Securității Nucleare (SSN) de la Haga, la care participă în aceste zile, are drept obiectiv principal reducerea amenințării terorismului nuclear.
"Obiectivele principale sunt date de reducerea amenințării terorismului nuclear - este principalul obiectiv - și prevenirea achiziționării de materiale nucleare de către teroriști sau organizații neautorizate", a afirmat Traian Băsescu în cadrul declarației de presă susținute luni dimineață la aeroportul "Henri Coandă", înainte de plecarea la Haga.
Președintele a mai spus că există și aspectul național, pe care și-l asumă fiecare țară, el arătând că, în cadrul reuniunii de la Haga, se va discuta despre angajamentele asumate la Summitul de la Seul și se vor stabili totodată noi angajamente.
"România e una dintre cele 32 de țări care dețin tehnologia întregului ciclu nuclear. Din acest punct de vedere, România e una dintre țările extrem de importante în ceea ce privește modul în care gestionează activitățile nucleare", a mai spus Traian Băsescu.
"Într-o lume în care tot mai mulți au tendința de a deține tehnologii nucleare, astfel de dezbateri la nivelul șefilor de stat sunt extrem de importante și ele au o anume specificitate. Spre deosebire de alte tipuri de summituri acest summit se bazează pe angajamentele voluntare ale statelor. Cel mai important lucru care trebuie făcut este transparența, informarea reciprocă, astfel încât activitățile nucleare să nu fie un risc, ci un beneficiu", a notat șeful statului.
"Nu în ultimul rând, voi valorifica șansa că foarte mulți șefi de state sunt prezenți la Haga și, în afara summitului, voi informa cu privire la situația din regiune, la nevoia de repoziționare a resurselor militare ale NATO", a mai precizat Traian Băsescu, făcând referire la criza din Ucraina și poziția adoptată în acest context de Federația Rusă. 
Taguri
Articolul anterior "Ținta în alegerile europarlamentare este de 25%"
Articolul următor Constănțenii, așteptați la două evenimente dedicate sectorului HoReCa și designului interior

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei