Vineri, 05 Iunie 2026

Traian Băsescu se înscrie în PMP

de Cuget Liber Duminică, 13 Septembrie 2015 94 1 min citire
Traian Băsescu se înscrie în PMP
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat azi, la Târgu-Jiu, că "la sfârșitul acestei luni sau în prima decadă a lunii octombrie" se va înscrie în Partidul Mișcarea Populară, el susținând că își pune "toată nădejdea și energia" în reușita acestei formațiuni în a ajunge un partid de opoziție puternic."Suntem la început de construcție a unui partid nou, care nu este dispus la compromisuri. Este, cred eu, partidul viitorului. Mă uit că PSD este pe punctul de a-și atinge visul de aur, liniștea. Opoziția liberală este atât de binevoitoare cu PSD încât cred că ei înșiși, aceste așa-zise mari partide, ne-au făcut o invitație, aceea de a fi un partid de opoziție puternic și care să tindă să ajungă la putere după alegerile din 2016 din toamnă. Convingerea mea este că, dacă vom fi consecvenți cu principiile care au fost deja transmise către teritoriu în privința selectării oamenilor pentru alegerile locale, funcții de consilieri și primari, pentru alegerile legislative în votul pe listă, în aceste condiții am convingerea că Partidul Mișcarea Populară va reuși. (...) Îmi pare rău că după terminarea mandatului nu am lăsat și o moștenire politică, un partid care să reprezinte viitorul pentru România. De aceea îmi pun toată nădejdea și energia în reușita acestui partid în care, către sfârșitul lunii sau în prima decadă a lunii octombrie, mă voi înscrie și eu", a precizat Traian Băsescu.
Taguri
Articolul anterior De ce este specială sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci
Articolul următor Nu-i de joacă! Boala care ucide fără avertismente

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei