Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Trebuie să avem un proiect bine conturat al Codului de conduită"

de Carmen MOCANU Joi, 31 Octombrie 2013 51 < 1 min citire
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că a cerut ca, până săptămâna viitoare, Codul de conduită să primească o formă finală, după care va fi discutat între liderii de grup de la Cameră și de la Senat. 
Potrivit acestuia, Codul de conduită este un termen generic european și nu se referă la vestimentație, ci strict la partea etică, la comportamentul pe care îl au deputații și senatorii, la responsabilitățile pe care le au în îndeplinirea mandatului.
"Partea vestimentară e poate o nuanță dintr-un singur articol. Am văzut că foarte mulți colegi ai mei au crezut că venind în Parlament, vestimentația este principala lor caracteristică și principala lor obligație este să fie îmbrăcați cât mai frumos să fie preluați de mass-media. Obligația lor este să facă legi mai bune pentru cetățeni, nu să se îmbrace în pantaloni scurți sau în pantofi. Contează respectul pe care îl acordă cetățeanului. Cred că noi ca parlamentari trebuie să avem o ținută decentă ca să-i respectăm pe cei care ne-au votat", a declarat Zgonea.
Taguri
Articolul anterior Liberalii constănțeni nu sunt de acord cu creșterea fiscalității
Articolul următor Anunț important făcut de FRF. Schimbare RADICALĂ de REGULAMENT

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei