Duminică, 07 Iunie 2026

Tudor Chiuariu anunță că va face plângere la CEDO împotriva deciziei de condamnare

de Cuget Liber Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014 228 2 min citire
Tudor Chiuariu anunță că va face plângere la CEDO împotriva deciziei de condamnare
Senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, susține că "dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe și fără bază legală". Din acest motiv, a precizat că va face plângere la CEDO, relatează Mediafax.
"Am luat act cu dezamăgire de hotărârea Înaltei Curți pronunțată ieri (vineri - n.r.). Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe și fără bază legală. Față de soluția de achitare din primă instanță, nu există nicio probă nouă care să justifice soluția din recurs", susține Chiuariu.
El menționează că a intrat în Partidul Național Liberal la 21 de ani, când era student, ca să schimbe lucrurile în bine. "Iar în cei 16 ani care au trecut de atunci, nu m-am îmbogățit din politică. Am contribuit la crearea unor instituții importante pentru România, cum sunt DLAF sau ANI. Am contribuit la adoptarea unor legi importante pentru România, cum sunt noile coduri civile și penale", adaugă Chiuariu.
Senatorul PNL susține că hotărârea completului de recurs condamnă o opinie.
"O opinie poate să fie corectă sau greșită. Eu susțin în continuare că era corectă, pentru că s-a bazat, așa cum trebuie să facă un jurist, pe acte autentice, acte care se bucură de prezumția de legalitate și care produc efecte și astăzi. Mai mult, aceste acte nu au fost anulate nici prin decizia de ieri, și deci vor produce efecte în continuare. O opinie, chiar dacă ar fi fost greșită, nu poate fi un abuz. O opinie nu poate fi produce prejudicii materiale și nu poate constitui o infracțiune", arată Chiuariu.
El spune că nu poate înțelege cum o opinie din 2007 poate produce o urmare cu doi ani înainte, în 2005, când a avut loc presupusa asociere a Poștei Române cu o companie privată în scopul valorificării terenului în cauză.
"Aștept motivarea instanței, urmând să fac plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Am văzut că au apărut câțiva "specialiști" care știu ce ar trebui să fac, în general ei le știu pe toate, știu și totul despre acest dosar. Pentru oricine dorește să avem o dezbatere publică cu privire la acest dosar și la această decizie, îi stau la dispoziție", încheie Chiuariu.
Taguri
Articolul anterior COD GALBEN la Constanța / Vânt puternic și ploi intense / Galerie foto
Articolul următor COD PORTOCALIU de ninsori și viscol / Angajat al CNADNR, mort în timpul unei intervenții de deszăpezire

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei