Problemele în instanță dintre primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, și consilierul PDL Paul Foleanu au luat sfârșit, Tri-bunalul Constanța pronunțându-se în favoarea democrat-liberalului. Primarul Mangaliei l-a dat în judecată pe consilier pentru declarațiile făcute în urmă cu mai bine de un an, cu privire la bugetul local. Tusac l-a chemat în instanță pe Foleanu pe motiv că aceasta l-a acuzat de prezentarea unui buget fals în fața prefectului județului, Claudiu Palaz.
- Publicitate -
"Îi cer un miliard (n.r. - lei vechi) daune morale. Va trebui să plătească pentru ce a spus", declara Tusac la începutul lui aprilie 2010.
Zis și făcut! Primarul Mangaliei a cerut daune de un miliard lei vechi pentru acuzațiile aduse de consilier, numai că instanța i-a respins cererea. În primăvară, Tusac a pierdut la Jude-cătorie și a făcut recurs. Potrivit decla-rației consilierului PDL, la ultima înfă-țișare, ce a avut loc în data de 18 septembrie 2011, Claudiu Tusac a pierdut definitiv și la Tribunalul Constanța.
"Ultima înfățișare a avut loc pe 18 septembrie, când Tusac a pierdut. Nu a avut ce cheltuieli de judecată să îmi plătească, pentru că m-am reprezentat singur. El m-a dat în judecată pentru că, anul trecut, a declarat că bugetul a ajuns modificat la prefectul Palaz, fapt pentru care eu am replicat că, dacă bugetul a ajuns modificat la prefect, înseamnă că el (n.r. - Claudiu Tusac) l-a modificat! Instanța a decis că declarația mea a fost corectă. Se plângea că a suferit traume psihice din cauza declarațiilor, că a avut probleme, că vrea daune morale de un miliard. Probabil că voia să își rezolve retroactiv traumele psihice cu acești bani, să-i dea la psihiatru. Oricum, mă bucur că s-a încheiat și ultimul proces din cele 12, 15 câte erau intentate de Tusac împotriva mea. Le-a pierdut pe toate!", a declarat Foleanu, pentru "Cuget Liber".