Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UDMR vrea la guvernare, dar nu în orice condiții

de Cuget Liber Vineri, 29 Iulie 2016 274 < 1 min citire
Președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, ieri, la tabăra de vară a Uniunii organizată în județul Harghita, că UDMR este pregătită pentru intrarea la guvernare, după alegerile parlamentare, dar nu în orice condiții și că, tradițional, această organizație politică lasă "o ușă deschisă" atât polilor de dreapta, cât și celor de stânga.
"Eu cred că fiecare partid sau organizație politică se înființează ca să intre la guvernare. Deci, noi, da, suntem pregătiți să intrăm la guvernare, dar nu în orice condiții. Prima dată să vedem cum decurg alegerile, ce rezultate vom avea. Noi, tradițional, atingem 5-6-7 la sută, nu putem să creștem până la 50 la sută sau o dată 50 și o dată 15. Deci, cu ambii poli, de dreapta și de stânga, tradițional lăsam o ușă deschisă", a declarat presei Kovacs Peter, la finalul prelegerii susținute la tabără de vară a UDMR, din comuna Zetea.
Taguri
Articolul anterior Își dau demisia parlamentarii? Ce spun deputații și senatorii din Constanța
Articolul următor Guvernul a aprobat Strategia pentru dezvoltarea funcției publice 2016 - 2020

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei