Un grup de 29 de liberali constănțeni pleacă la munte săptămâna viitoare

de Corina POPESCU Joi, 28 Octombrie 2010 1728
Peste 1.500 de liberali din toată țara se reunesc săptămâna viitoare, pe 5 noiembrie, la Brașov, în cadrul Congresului Ligii Aleșilor Locali (LAL) a PNL. De la Constanța, sunt așteptați să participe 29 de delegați. Secretarul general al LAL, Ionel Chiriță, a declarat pentru "Cuget Liber" că obiectivul principal al congresului îl constituie alegerea unei noi structuri de conducere pentru acest organism liberal. Aristotel Câncescu, actualul președinte al LAL și președintele Consiliului Județean Brașov, va fi cel care va deschide lucrările ședinței. Apoi, președintele PNL Crin Antonescu își va lansa programul politic "PNL - România Liberală. A doua modernizare a României". De asemenea, vor avea intervenții și alți lideri cen-trali ai PNL, dar și lideri din administrația publică locală. Ionel Chiriță va prezenta programul de pregătire al candidaților pentru alegerile locale din 2012 și programul de sprijinire al aleșilor PNL. La final, aleșii PNL vor adopta o rezoluție ce va reflecta punctul de vedere al Ligii Aleșilor Locali cu privire la cele mai importante probleme actuale ale României. Ionel Chiriță a mărturisit că nu s-a decis încă dacă va candida sau nu pentru un nou mandat de secretar general. "Nu m-am decis. Ține foarte mult de candidaturile care se vor depune și dacă mă vor colegii mei în continuare pe această funcție", a încheiat el.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei