Vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea a susținut, azi, că moțiunea simplă depusă de PNL la adresa lui Gabriel Oprea nu poate fi dezbătută, pentru că, potrivit Regulamentului, președintele Senatului nu spune dezbaterii moțiunile simple care vizează finalități specifice moțiunii de cenzură.
- Publicitate -
"Ar fi bine ca cei care scriu moțiunea să pună mâna să mai citească Regulamentul. După cum știți, conform articolului 155, alineatul 2, președintele Senatului nu va spune dezbaterii moțiunile simple care vizează finalități specifice moțiunii de cenzură, adică să retragi încrederea cuiva sau să ceri demiterea cuiva", a declarat vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea, citat de Mediafax.
Eugen Nicolicea a afirmat că această interpretare este dată de Decizia nr.148 a Curții Constituționale, în cazul Monica Macovei, când printr-o moțiune simplă s-a cerut demiterea acesteia și demersul a fost declarat neconstituțional de către CC.
Nicolicea a mai afirmat că PNL nu cunoaște art.6 din Constituție, care stipulează că un ministru nu poate fi demis, ci revocat.