Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UNPR și-a triplat numărul de parlamentari în trei ani

de Carmen MOCANU Joi, 06 August 2015 144 1 min citire
UNPR și-a triplat numărul  de parlamentari în trei ani
UNPR, formațiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, a ajuns să numere 55 de senatori și deputați, după ce în urma alegerilor din 2012 obținuse doar 15 mandate. Majoritatea aleșilor care s-au alăturat formațiunii în ultimii trei ani au venit de la PPDD, partid cu care UNPR a și fuzionat recent. Dintre aceștia, doi sunt de la Constanța, respectiv, senatorul Marian Vasiliev care a câștigat mandatul pe listele PPDD și deputatul Florin Gheorghe care a candidat în 2012, din partea fostului PDL.
Practic, în urma alegerilor parla-mentare din 2012, UNPR a obținut doar 15 mandate: 10 de deputați și cinci de senatori.
La scurt timp, partidul lui Gabriel Oprea a început atragerea de noi parlamentari, ceea ce a dus la triplarea numărului de aleși ai formațiunii în trei ani, ajungând la 55 de parlamentari în momentul de față. Majoritatea nou-veniților în UNPR, peste 20 la număr, au fost membri ai PPDD, grup care și-a încetat activitatea. De altfel, duminică UNPR a fuzionat prin absorbție cu PPDD. Atât PNL, cât și PDL, au pierdut parlamentari în favoarea UNPR, formațiunea reușind să atragă și un număr semnificativ de independenți.
Aflat în urmă cu câteva luni la Constanța, Gabriel Oprea nu a ascuns faptul că încercă și atragerea altor parlamentari la UNPR, dar are în proiect și atragerea de noi membri pentru partid.
"UNPR nu a ascuns niciodată faptul că este un partid al ușilor deschise. Toți cei care doresc să facă politică în interes național și al patriotismului sunt bineveniți în UNPR, indiferent dacă au făcut politică sau nu, indiferent dacă au făcut parte dintr-un partid de stânga sau de dreapta", a declarat Gabriel Oprea. 
Taguri
Articolul anterior "La Peștera prețul apei va fi redus și va costa 90 de bani metrul cub"
Articolul următor Cine va fi Zeul Neptun anul acesta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei