Sociologul Vasile Dâncu analizează opțiunile pe care le-ar avea la momentul actual Partidul Social Democrat pentru testarea unor candidați la președinție, în contextul tot mai probabil al unei alianțe PSD/ACD. Dâncu afirmă că după cum cunoaște el PSD-ul, dorința lui Ion Iliescu va fi testarea unui candidat "de stânga clasic, cu pedigriu". În declarațiile sale pentru unul dintre posturile TV naționale, sociologul declară că acest tipar i se potrivește cel mai bine profesorul Alexandru Athanasiu, "un intelectual tot mai prezent în spațiul televizual al politicii". El declară că există probabilitatea ca o altă generație să gândească mai pragmatic și să opteze în favoarea lui Adrian Năstase.
- Publicitate -
"Evident, mulți din așa-zișii "baroni locali", liderii din teritoriu, poate nu vor fi încântați de asta pentru că încă nu le-a trecut frica de "AN-ul"."
Dâncu afirmă că, în contextul în care Victor Ponta a renunțat la competiția pentru președinție în favoarea poziției de premier, problema rămâne una serioasă.
"PSD trebuie să împingă în competiția internă pentru candidatura la președinție un candidat foarte bun, care să poată fi partener pentru Crin Antonescu, chiar dacă la final ar fi ales acesta din urmă." Potrivit afirmațiilor sociologului, în cazul în care se va proceda contrar această decizie va duce la pierderea electoratului de stânga, "care trebuie motivat chiar pentru a-l vota pe Antonescu."
Dâncu spune că, într-o astfel de situație, Victor Ponta va juca rolul de arbitru, rol pe care l-a ales deliberat și că pentru mesajul politic specific prezidențialelor el își va alege un "partener" din PSD pentru Crin Antonescu.
Într-o asemenea variantă, sondajele pentru alegerile prezidențiale ale alianței PSD/ACD ar putea conține numele lui Athanasiu, Nastase, Antonescu sau, probabil, Voiculescu.