Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a participat, ieri, la ceremonialul militar și religios de la monumentul eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu ocazia sărbătoririi "Zilei veteranilor de război – 29 aprilie". Evenimentul a fost organizat de Comandamentul Flotei în colaborare cu Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala Constanța.
- Publicitate -
După prezentarea onorului și intonarea imnului de stat, un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă iar autoritățile și cadrele militare au depus coroane de flori și au omagiat trecutul glorios al celor care și-au jertfit viața pentru apărarea integrității neamului românesc. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.