Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Viceprimarul de la Deleni, Valentin Căbun, declarat incompatibil de ANI

de Carmen MOCANU Luni, 30 Mai 2016 353 1 min citire
Viceprimarul de la Deleni, Valentin Căbun, declarat incompatibil de ANI
Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că mai mulți aleși locali din țară au fost declarați incompatibili sau se află în diverse conflicte administrative, printre aceștia aflându-se și doi aleși din județul Constanța.
Astfel, viceprimarul comunei Deleni, Valentin Căbun, a fost declarat incompatibil. Conform ANI, el se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Căbun Valentin Întreprindere Individuală", încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Totodată, conform ANI, consilierul local al orașului Ovidiu, Titi Enache, se află în conflict de interese administrativ. El este acuzat că, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a luat parte la deliberarea și adoptarea a patru hotărâri ale Consiliului Local Ovidiu, în temeiul cărora Primăria Ovidiu a efectuat 50 de achiziții directe - cum-părare de materiale necesare întreținerii sectorului spații verzi și materiale construcții în sumă totală de 52.675,95 lei de la SC RO-Stel Liga SRL, societate comercială la care Titi Enache deține atât calitatea de asociat - cota de participare la beneficii și pierderi 5%, cât și funcția de administrator, iar soția sa deține calitatea de asociat - cota de participare la beneficii și pierderi 95%. 
Taguri
Articolul anterior Plajele rămân la ABADL. Referendumul de la Eforie nu se mai organizează la 5 iunie
Articolul următor Persoanele vârstnice, premiate de Primăria Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei