PNL Constanța ar putea decide excluderea din partid a întregii echipe de consilieri locali la Hârșova, în frunte cu Ionel Dia, cel care a candidat și la funcția de primar.
- Publicitate -
Această situație survine după ce liberalul Ionel Dia a fost desemnat viceprimar al localității cu ajutorul votului consilierilor PSD. Vicepreședintele partidului, Robert Boroianu, a anunțat că atât Ionel Dia, cât și ceilalți consilieri locali PNL de acolo vor fi propuși spre excludere din partid și retragerea sprijinului politic, aceștia urmând să își piardă statutul de aleși locali.