Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Victor Ponta atacă "tagma jefuitorilor" din PSD

de Cuget Liber Miercuri, 04 Martie 2020 441 1 min citire
Victor Ponta atacă "tagma jefuitorilor" din PSD
Sursa foto: Antena 3
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Buzău, că "problema PSD nu este președintele, problema lor e tagma jefuitorilor, lipiți de Dragnea, lipiți de Dăncilă, lipiți de Ciolacu acum", potrivit Agerpres.
"Noi, cei din Pro România, nu facem înțelegeri cu cei care au vândut și vând PSD-ul la bucată, pe vremea lui Dragnea, pe vremea lui Dăncilă și pe vremea lui Ciolacu. M-am gândit că o să aibă congresul sâmbătă și se va face curățenie, un nou început, alți oameni. N-au făcut nici congresul și când o să-l facă înțeleg că o să-l facă cu oamenii lui Dragnea și Dăncilă (...) Am tot zis, poate se schimbă, poate își dau seama ce-au greșit, dar după ziua de ieri mi-e foarte clar prin oamenii care rămân în conducerea PSD", a mai declarat sursa citată.
Victor Ponta a mai spus că partidele de dreapta, "deși nu se suferă, i-a dus mintea să se unească și se vor uni, PNL cu USR cu PMP". "Problema lor nu e președintele, problema lor e tagma jefuitorilor, lipiți de Dragnea, lipiți de Dăncilă, lipiți de Ciolacu acum și faptul că nu mai văd norodul din cauza tagmei jefuitorilor, care se lipesc, se ventuzează", a mai afirmat președintele Pro România.
Taguri
Articolul anterior Topul celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital
Articolul următor Produse din China, confiscate în Portul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei