Votul prin corespondență ar putea fi introdus până la alegerile din 2012

de Carmen MOCANU Miercuri, 13 Iulie 2011 405
Prim-vicepreședintele PDL, ministrul de Externe Teodor Baconschi, a declarat, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PDL, că forul de conducere a adoptat din punct de vedere politic Legea votului prin corespondență și introducerea acestui sistem până la alegerile din 2012.
"Biroul Permanent Național și-a asumat oportunitatea politică a promovării acestui act normativ, urmând ca foarte rapid să se angajeze negocieri, consultări cu partenerii de coaliție, astfel încât proiectul, odată validat politic la nivelul Guvernului, să fie transmis către Parlament și adoptat pe cât posibil în cursul acestui an, astfel încât, la alegerile din 2012, modalitatea alternativă de vot să se adauge celei clasice de prezentare la urne", a spus Baconschi.
El a precizat că s-a convenit comasarea celor două proiecte de lege a votului prin corespondență, cel propus de Guvern și cel aflat pe masa Parlamentului și semnat de mai mulți democrat-liberali. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei