Deputatul Zanfir Iorguș a parti-cipat, joi seară, în cadrul Complexului "Saturn", la o întâlnire cu medicii din localitate. Printre altele, parlamentarul le-a declarat ca-drelor medicale că Mangalia are nevoie de o nouă abordare privind asistența medicală pentru persoanele defavorizate, ce nu poate fi realizată decât într-un parteneriat solid, transparent, între medicii de familie și administrația publică locală.
- Publicitate -
"În aceeași măsură, trebuie acordată o atenție deosebită medicinei în unitățile de învățământ, prin susținerea, de către primărie, a unui parteneriat școală-medic de familie", a afirmat Zanfir Iorguș.
Medicii prezenți la întâlnirea cu deputatul Zanfir Iorguș au ridicat o serie de probleme. Astfel, doctorul Mircea Silion a declarat că regretă că administrația locală nu a găsit timpul necesar pentru a rezolva situația vânzării cabinetelor din cadrul Policlinicii Mangalia. În cadrul întâlnirii, s-au dezbătut problemele dotărilor cabinetelor, posibilitatea de a asigura asistența medicală în unitățile de învățământ (printr-un parteneriat între cabinetele medi-cale și școli, cu susținerea primăriei) și înființarea unui centru de permanență.