Persoanele cu miopie, hipermetropie și astigmatism pot recurge la operațiile cu laser pentru a scăpa de ochelari.
- Publicitate -
Persoanele care apelează la chirurgia refractivă vor fi supuse unui procedeu de "subțiere" a corneei și de aducere a dioptriilor la zero sau aproape de zero, informează Gândul.
Operația cu laser poate corecta cinci-șase dioptrii pentru miopie, patru-cinci pentru hipermetropism și trei dioptrii pentru astigmatism. În cazul dioptriilor mai mari, se recurge la operația cu laser și la implantul de cristalin.
Specialistul citat de Gândul susține că rezultatele obținute în urma operației cu laser sunt cu atât mai bune cu cât dioptriile sunt mai mici.
Medicul oftalmolog atenționează că astfel de proceduri chirurgicale cu laserul se pot efectua numai după vârsta de 20 de ani, pentru că până la acea vârstă ochiul este în creștere. Prețul unei astfel de operații este de aproximativ 1.200 de euro.