Alcoolul administrat în doze potrivite ar putea fi un remediu eficient pentru persoanele care au suferit răni la cap, putând contribui la oprirea hemoragiilor și a inflamării, se arată într-un studiu al cercetătorilor americani, citat de BBC News online. Oamenii de știință au descoperit că persoanele lovite la cap în timp ce aveau alcool în sânge prezintă mai puține probabilități de a deceda. O posibilă explicație ar fi că alcoolul diminuează reacția de inflamare a organismului în cazul unei răni.
- Publicitate -
Experții spun că oamenii nu ar trebui să interpreteze eronat rezultatele studiului și să le considere un pretext pentru creșterea consumului de băuturi alcoolice. Specialiștii consideră că doza optimă de alcool, pe care însă nu o menționează, poate contribui la oprirea sângerării, a inflamării și a distrugerii celulelor creierului. Studiul a fost realizat de medicii de la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles și a fost publicat în Archives of Surgery.