Duminică, 07 Iunie 2026

Alertă medicală. Zika face ravagii. Barack Obama cere noi fonduri

de Vali PAPATANASIU Duminică, 28 August 2016 93 < 1 min citire
Alertă medicală. Zika face ravagii. Barack Obama cere noi fonduri
Președintele SUA, Barack Obama, a cerut ieri Congresului, fonduri suplimentare de luptă împotriva virusului Zika, în lipsa cărora americanii vor fi, în opinia sa, "în pericol", relatează AFP. În cadrul alocuțiunii sale săptămânale, președintele democrat i-a îndemnat pe republicanii, care controlează cele două camere ale Congresului, să voteze pentru voturi suplimentare.
Întârzierea acestui vot "îi pune mai mult în pericol pe americani", a avertizat Obama. În februarie "am cerut Congresului finanțări de urgență considerate necesare de experți pentru a combate Zika", a reamintit președintele SUA.
Aceste fonduri sunt destinate mai ales "controlului asupra țânțarilor, pentru a stopa propagarea epidemiei, accelerării producției de vaccinuri, pentru noi teste de diagnostic și supravegherii mamelor și bebelușilor infectați", a spus Obama.
Agenția americană a medicamentului (Food and Drug Administration) a informat vineri că toate donările de sânge din Statele Unite vor fi testate pentru a vedea dacă sunt contaminate cu virusul Zika. "Există încă multă incertitudine în ceea ce privește natura și amploarea transmiterii virusului Zika", a precizat într-o declarație, Peter Marks, directorul FDA.
Femeile infectate cu Zika prezintă un risc crescut de a da naștere unui copil cu malformații ale creierului, boală denumită microcefalie, amintește AFP. 
Sursa: Agerpres
Taguri
Articolul anterior Donald Trump vrea monitorizarea imigranților
Articolul următor ACCIDENT RUTIER GRAV ÎN BULGARIA. Patru români răniți, aduși la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei