Din cauza temperaturilor foarte ridicate care s-au înregistrat în ultima perioadă, Ministerul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică Constanța, dar și Serviciului de Ambulanță Constanța să lucreze la capacitate maximă, în vederea reducerii riscurilor medicale.
- Publicitate -
"Am primit o notificare de la Ministerul Sănătății prin care ni s-a solicitat să colaborăm cu Serviciul de Ambulanță și cu Prefectura pentru a trece cu bine peste perioada caniculară.
Măsurile pe care le-am luat vizează atât locuitorii orașului, turiștii, dar și persoanele angajate permanent sau doar pe perioada sezonului estival. Astfel, trebuie respectate condițiile legale de muncă, prin protejarea angajaților și oferirea condițiilor optime de muncă, reducerea timpului de lucru sau eșalonarea zilei de muncă.
În plus, le recomandăm constănțenilor să se ferească de căldură, respectând toate sfaturile medicale", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristina Schipor, directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța.
Cât privește Serviciul de Ambulanță Constanța, conducerea instituției susține că adresabilitatea a crescut simțitor în ultima perioadă.
"Încă de la începutul sezonului estival am suplimentat activitatea cu 20%, pentru a face față tuturor solicitărilor. Am înființat substații la Costinești și Neptun și am suplimentat echipajele în stația centrală Constanța astfel: 8 ambulanțe de tip B2 cu asistent medical și două ambulanțe cu medici.
Reușim să răspundem tuturor solicitărilor și datorită colaborării cu SMURD, care ne asigură un echipaj C, cu medic în Constanța și două echipaje cu paramedici.
Avem o strânsă colaborare și cu colegii de pe echipajul aerian SMURD, astfel că, pentru toate localitățile îndepărtate putem trimite în misiune elicopterul.
Sigura problemă cu care ne confruntăm în această perioadă este legată de ambuteiajele din trafic, în special în stațiunea Mamaia, dar și în sudul litoralului", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Ionuț Cealera, director medical al Serviciului de Ambulanță Con-stanța.