Joi, 04 Iunie 2026

Ambulanța și-a suplimentat numărul de echipaje

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 20 Decembrie 2016 144 1 min citire
Ambulanța și-a suplimentat numărul de echipaje
Având în vedere că se apropie sărbătorile, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și-a suplimentat deja numărul de echipaje, atât în municipiu, cât și în substațiile din județ și s-a aprovizionat cu tot ce trebuie pentru bolnavii care le vor solicita ajutorul. La acest moment, există substații SAJ la Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Eforie, Negru Vodă, Cobadin, Băneasa, Năvo-dari, Cogealac și Hârșova. Toate aceste pregătiri au fost făcute, întrucât în perioada imediat următoare, medicii se așteaptă la peste 300 de apeluri pe zi. "Va urma perioada sărbătorilor, când va crește foarte mult patologia digestivă: colici abdominale, colici biliare, vărsături, colecistite, pancreatite, consum exagerat de alimente încărcate de grăsime și, bineînțeles, un consum nesăbuit de băuturi alcoolice", ne-a declarat directorul medical al Ambulanței, dr. Ionuț Cealera. Medicul a precizat că situația se repetă de la an la an, iar o parte dintre pacienții care beau și la care ajung, devin recalcitranți. "Mai grav este că pe unii dintre ei îi luăm direct de pe stradă și dacă afară este ger, starea lor se poate agrava", a precizat dr. Cealera.
În prezent, timpul de ajungere al mașinilor la solicitări trebuie să fie sub 15 minute în oraș, iar în mediul rural, de 20 de minute. 
Taguri
Articolul anterior Patru elevi constănțeni au reprezentat România la o conferință în Franța
Articolul următor Ca să uite de griji și nevoi…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei