Atacurile de cord, prevenite cu vaccin și spray nazal

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 06 Aprilie 2012 286
Atacurile de cord ar putea să nu mai reprezinte o problemă medicală gravă, în câțiva ani. O echipă de cercetători de la Lund University din Suedia a realizat un progres major în prevenirea atacurilor de cord prin descoperirea unui vaccin care poate preveni aceste atacuri, grație reducerii drastice de grăsimi în artere.
Compusul chimic, la care ei au ajuns în urma mai multor ani de cercetări și experimente, împiedică depunerea de colesterol pe pereții vasculari și, implicit, îngustarea vaselor de sânge ale inimii, cauza principală a atacurilor de cord.
Metodele actuale de prevenire a atacurilor de cord implică utilizarea de medicamente ce împiedică acumu-larea de grăsime în artere prin scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale. Noul tratament, însă, vizează în mod direct cauza atacurilor de cord prin reducerea drastică de grăsimi și înfundarea arterelor.
Împreună cu substanța respectivă ce va fi administrată intravenos, cercetătorii suedezi lucrează în prezent la o variantă a acestui așa-numit vaccin sub formă de spray nazal. Se așteaptă că atât "vaccinul" intravenos împotriva atacurilor cardiovasculare, cât și spray-ul nazal să fie disponibile în farmacii în următorii cinci ani.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei