Cancerul intestinului gros este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa și, anual, în lume mor 700.000 de oameni din această cauză. Conform Globocan 2008, incidența anuală a acestei forme de cancer, în țara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvență a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe.
- Publicitate -
De asemenea, circa un milion de noi cazuri sunt descoperite anual, în întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât, în comparație cu alte forme de cancer, cancerul intestinului gros poate fi detectat în stadii incipiente și tratat cu șanse reale de vindecare. Pentru aceasta însă, trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigații specifice regulate, chiar și în lipsa oricăror semne de boală. Aceste investigații trebuie inițiate după împlinirea vârstei de 50 de ani, uneori chiar mai devreme dacă medicul o indică, mai ales în cazul persoanelor care prezintă cazuri de boală în familie, susțin specialiștii.