A trecut aproape o săptămână de când Centrul de Sănătate Băneasa a fost, oficial, închis. În prezent, în centru se mai află 55 de bolnavi, toți cu probleme psihice. Lor le poartă de grijă cadrele medicale, care fac muncă voluntară, ne-a declarat dr. Dan Niculescu, fostul director al centrului. Astăzi, vor fi transferați primii pacienți către o altă unitate sanitară din țară.
- Publicitate -
Dr. Niculescu susține că de vină pentru întârziere este conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, care nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a pregăti desființarea centrului: "Ne-au transmis să îi externăm. Dar familiile i-au adus aici pentru că nu mai puteau să aibă grijă de ei. Acești bolnavi devin agresivi dacă nu-și iau medicamentele. Avem doi pacienți care au făcut crime. Legea nu poate obliga familiile să-i ia acasă".
La rândul său, dr. Constantin Dina, șeful Centrului de Sănătate Publică, susține că responsabil pentru întârzierea mutării pacienților este fostul director, care toată săptămâna a trimis adrese în care arăta că nu este de acord nici cu transferul, nici cu externarea.
Dincolo de neînțelegerile dintre cele două conduceri, s-a găsit o soluție pentru tratarea în continuare a pacienților. "20 dintre pacienți urmează să fie transfe-rați la Spitalul Murgeni, din Vaslui. Apoi, săptămâna viitoare, vor fi transferați și ceilalți pacienți, către alte instituții cu care s-au purtat deja discuții", ne-a declarat dr. Dina.