Cartofii dulci sunt indicați de către medicii nutriționiști în dieta zilnică deoarece prezintă o multitudine de beneficii pentru sănătate. Aceste legume sunt bogate în antioxidanți, care acționează în organism prin prevenirea problemelor inflamatorii, cum ar fi astmul, artrita și guta. De asemenea, cartofii dulci reprezintă o sursă excelentă de carbohidrați pentru persoanele care au probleme cu zahărul din sânge. Acești cartofi reglează nivelul de zahăr din organism și previn rezistența la insulină. Cartofii dulci mai sunt buni și pentru tractul digestiv, ajută la amelioarea constipației și pot preveni apariția cancerului de col uterin. Totodată, sunt indicați pentru femeile însărcinate sau pentru cele care vor să aibă un copil pentru că sunt bogați în acid folic, esențial pentru dezvoltarea celulelor și țesuturilor sănătoase ale fătului.
- Publicitate -
Și persoanele cu afecțiuni ale inimii ar trebui să consume cartofi dulci deoarece au un conținut ridicat de potasiu și contribuie la prevenirea declanșării atacului de cord sau a accidentului vascular cerebral. Potasiul ajută la menținerea echilibrului electrolitic și a lichidului din organism, aspecte importante pentru stabilizarea tensiunii arteriale și a reglării funcției cardiace.
Cartoful dulce este indicat și în tratarea simptomelor legate de stres. Organismul tinde să folosească foarte mult potasiu și alte minerale importante atunci când se află sub stres, iar cartofii dulci aprovizionează organismul cu minerale importante pentru a menține un echilibru. Chiar și crampele musculare pot fi atenuate prin consumul zilnic de cartofi dulci care acoperă deficiențele de potasiu.