Joi, 04 Iunie 2026

Ce afecțiuni poți trata cu suc de lămâie

de Alexandra MALACHI Marţi, 24 Ianuarie 2012 879 1 min citire
Ce afecțiuni poți trata cu suc de lămâie
Fie că vă preparați o limonadă sau un ceai cald, este important să cunoașteți beneficiile sucului de lămâie pentru sănătatea organismului. Vitamina C din lămâie este vitală pentru consolidarea sistemului imunitar. De aceea, sucul de lămâie este recomandat pentru prevenirea și tratarea a diferite boli precum răceala, gripa sau infecțiile recurente ale urechii.
Sucul de lămâie cu apă și miere este una dintre cele mai bune băuturi pentru combaterea febrei. Mai mult, pulpa rezultată din stoarcerea fructelor are efecte benefice asupra pielii și poate ameliora simptomele mușcăturilor și înțepăturilor de insecte. Sucul de lămâie este recomandat și pentru infecțiile urinare, deoarece are un efect ușor alcalin asupra organismului și ajută la restabilirea ph-ului normal al urinei.
Potasiul din sucul de lămâie reglează fluidele din organism, iar magneziul relaxează arterele. Puteți trata și venele varicoase cu suc de lămâie prin masajul picioarelor cu un amestec din două picături de lămâie, două de levănțică și trei picături de uleiuri esențiale de chiparos, alături de două linguri de ulei de migdale dulci sau alt tip de cremă. De asemenea, indigestia și arsurile stomacale pot fi tratate cu suc de lămâie pentru a reduce acidul din stomac.
Pentru a calma tusea, puteți bea limonadă făcută în casă, sau un amestec din două linguri de pulbere de semințe de in cu jumătate de lămâie feliată. Această compoziție se fierbe în jumătate de litru de apă pentru 20 de minute, apoi se strecoară și se îndulcește cu miere.
Taguri
Articolul anterior Cum ne îmbolnăvesc kilogramele în plus
Articolul următor Unul din patru români prezintă tulburări de somn

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei