„Ce, cât și cum mănâncă un copil isteț”, ne învață o nouă campanie a Ministerului Sănătății

de Petruta RIDICHE Marţi, 07 Noiembrie 2023 223
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică și al Direcțiilor de Sănătate Publică (INSP), derulează campania „Ce, cât și cum mănâncă un copil isteț”. Campania se referă la principiile unei alimentații sănătoase la vârsta școlară și se adresează copiilor din ciclul primar de învăţământ, părinţilor acestora şi cadrelor didactice. Campania este derulată, pe parcursul lunii noiembrie.
Prin implementarea proiectului se urmăresc creşterea conştientizării problematicii obezităţii infantile şi informarea părinţilor despre beneficiile unei alimentaţii sănătoase care să prevină această afecţiune în rândul copiilor şi complicaţiile sale pentru viitorii adulţi. Măsurile de intervenţie aflate la îndemâna părinţilor pentru a preveni problemele de supraponderalitate şi obezitate constau, în primul rând, într-o alimentaţie bogată în legume şi fructe, consum de cereale integrale și înlocuirea prăjiturilor cu fructe. De asemenea, se recomandă consumul de apă şi evitarea băuturilor îndulcite și limitarea consumului de sare la cel mult jumătate de linguriţă pe zi. Pe lista măsurilor se află și încurajarea copilului de a face mişcare cel puţin 60 de minute în fiecare zi.
„Pentru România, obezitatea este cel de al patrulea factor de risc pentru anii de viaţă pierduţi prin dizabilitate (DALY), după hipertensiunea arterială, consumul de tutun şi factorii de risc alimentar (consum de sare, acizi graşi, băuturi îndulcite, carne roşie şi procesată), observându-se o creştere a DALY cu 139 la 100.000 de persoane între 2009 şi 2019. Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI. (...) S-a observat că supraponderalitatea în rândul copiilor din grupa de vârstă 7 - 9 ani a fost de 17,5% la copiii din mediul urban, de 15,9% la cei din semi-urban şi de 15,7% la cei din rural. Prevalenţa obezităţii la copiii din mediul urban a fost 14,5%, din semi-urban de 14,1% şi din mediul rural de 13,3% (Raport Naţional România, 2020)”, transmit reprezentanții INSP.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei