Duminică, 07 Iunie 2026

Ceaiul de păpădie contribuie la eliminarea toxinelor din organism

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 17 Septembrie 2024 146 1 min citire
Ceaiul de păpădie contribuie la eliminarea toxinelor din organism
Deși are un gust amărui cam neplăcut, ceaiul de păpădie este unul dintre cele mai puternice detoxifiante naturale. Mai mult decât atât, frunzele acestei plante din care se prepară infuzia sunt bogate în fibre, proteine și glucide, dar și în vitamine și minerale. Bogată în nutrienți, păpădia poate fi consumată ca atare, în salate, dar și sub formă de ceai. Ceaiul, însă, contribuie la eliminarea toxinelor din organism, odată cu tot excesul de apă. Acest lucru are beneficii pe mai multe fronturi. Pe de o parte, ficatul și rinichii vor funcționa la cote maxime și veți evita îmbolnăvirea acestora. Pe de altă parte, vă va ajuta să slăbiți încet și sigur, dacă aveți kilograme în plus, scăpând de balonare și atenuând celulita și grăsimea abdominală.
Desigur, ceaiul nu face minuni, nu poate acționa singur, ci împreună cu o alimentație corespunzătoare și suficientă mișcare. Așadar, o dietă bazată pe legume crude și gătite, carne slabă fiartă ori la cuptor sau grătar, fructe proaspete, puțin ulei de măsline, alături de cereale integrale și diverse nuci ori semințe vă vor ajuta să fiți mai sănătoși. În plus, păpădia elimină toxinele și de la nivelul pielii, acționând ca un antiseptic și antiinflamator. Ca urmare, puteți trata acneea în forme ușoare, punctele negre sau roșeața, infecțiile fungice ușoare, iritațiile și eczemele.
Taguri
Articolul anterior Aveți limba zmeurie? Este posibil să nu tolerați unele alimente
Articolul următor Variațiile de temperatură pot genera uscăciuni și deshidratări ale tenului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei