Scărpinatul ajută la stoparea senzațiilor de mâncărime deoarece blochează activitatea anumitor centri nervoși din coloana vertebrală, responsabili cu transmiterea sen-zațiilor către creier, potrivit unui studiu american publicat în revista Nature Neuroscience.
- Publicitate -
Specialiștii americani de la Universitatea Minnesota au declarat că efectul calmant apare doar în timpul manifestării senzației de mâncărime. Scărpinatul nu are niciun efect în alte perioade.
Deși se știe prea bine că scărpinatul calmează mâncărimile, mecanismele fiziologice ale proce-sului nu erau cunoscute de oamenii de știință. Celulele nervoase din această zonă devin mult mai active atunci când o substanță iritantă este aplicată pe piele.
Studiul, realizat pe primate, a relevat faptul că scărpinatul blochează activitatea celulelor nervoase din tractul spinotalamic în timpul manifestării senzației de mâncărime, împiedicând măduva spinării să transmită semnalele din zona epitelială iritată către creier.